ARAD - Potrivit ultimelor informaţii,
preşedintele clubului UTA, Giovanni Catanzariti ar fi
reuşit să găsească resurse pentru
deblocarea „Bătrânei Doamne” şi
plata unor datorii. Vă reamintim că datoriile, de
circa 400.000 de euro, sunt către Bugetul de Stat
(230.000 euro), Marian Spiru, Ionuţ Chirilă,
respectiv către fotbaliştii Fl. Dan şi
Radovanovic, iar actualul finanţator, Sandu Ion (aflat
în străinătate) a promis că
achită o parte din ele, dar că aşteaptă
şi alţi investitori să îl ajute.
ARAD - Conform unei înţelegeri verbale,
Ionuţ Popa are o portiţă deschisă
să plece în cazul primirii unei oferte
avantajoase. Cum, însă, situaţia de la UTA
s-ar putea rezolva în curând, toate semnalele
indică rămânerea directorului tehnic
în staff-ul echipei arădene.
ARAD - Gloria Arad aşteaptă
paşii „Bătrânei
Doamne”. Funcţie de mişcările
grupării fanion şi ale omului de afaceri Sandu
Ion, gruparea de Liga III îşi va stabili
strategia pentru campionatul viitor.
ARAD - Găsirea unor surse de finanţare şi
conturarea lotului, între preocupările
oficialilor.
ARAD. Mijlocaşul echipei Minerul Lupeni, Marius Roman,
22 de ani s-a înţeles cu UTA
pentru un transfer. „Am vorbit cu cei de la
UTA, ne-am înŢeles, dar voi fi
prezent totuşi la reunirea lotului de la
Lupeni”, a spus jucătorul.
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse.
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
2
ARADON Sport local
Nicuşor Forton şi Valentina Calalb, campionii ediţiei a 8-a a Campionatului personalului din învăţământul arădean.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 12-11-2026 sunt următoarele:
Local
Singurul candidat la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Arad a fost invalidat încă de la prima probă.
Local
O pacientă de 70 de ani, diagnosticată cu litiază coledociană, a beneficiat de intervenția cu numărul 100 efectuată în sala de endoscopie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Procedura a decurs fără complicații, iar femeia urmează să fie externată în zilele următoare.