CHEILE GRĂDIŞTEI. A devenit o tradiţie ca în fiecare an Compania de Asigurări NN România să organizeze un turuneu de fotbal cu participarea filialelor din ţară. Echipa Aradului, condusă de antrenorul-jucător Leo Buda, s-a numărat, din nou, printre protagoniste, dovadă locul 4 obţinut la finalul întrecerii.
România
Rezultatele extragerilor din data de 30-04-2026 sunt următoarele:
Local
IPJ Arad va desfășura acțiuni punctuale pe acest segment, cu efective mărite, pentru că „de multe ori, modalitatea de a folosi aceste mijloace de locomoție este deranjantă pentru ceilalți și periculoasă pentru cei care le folosesc.”
1
România
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi restituirea la Parchetul General a dosarului Mineriadei din iunie 1990, pentru refacerea rechizitoriului.
Local
Este bilanțul acțiunii comune - coordonate de Instituția Prefectului - pentru identificarea și salubrizarea depozitelor ilegale de deșeuri de pe raza județului.
1
Advertorial
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Arad asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026.
Local
Au fost confiscate arme letale de vânătoare, cartușe, trofee, carne de vînat, dar și un autoturism de teren. Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă.