Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, s-a exprimat pentru prima oară pe tema plecării precipitate a atacantului Karim Benzema din cantonamentul Les Bleus, înaintea Cupei Mondiale 2022, explicând că accidentarea cu care se confrunta la momentul respectiv jucătorul lui Real Madrid nu îi permitea să joace la competiţia din Qatar, informează AFP.
Avocatul General al Uniunii Europene (UE) a opinat, joi, că regula UEFA, care impune, începând din sezonul 2008-2009, cluburilor de fotbal de pe continent să înscrie în loturile lor opt jucători „formaţi local” în echipele lor, nu este potrivită pentru a „atinge obiectivele de formare a tinerilor jucători”, informează agenţia EFE.
România
Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spații publice poate expune datele personale și financiare unor riscuri semnificative, avertizează, sâmbătă, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) într-o postare pe Facebook.
Mapamond
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus, Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE.
România
Guvernul alege să lovească într-unul dintre cei mai importanți piloni ai apărării statului - sistemul de sănătate prin blocarea angajărilor și reducerea veniturilor personalului medical, susține deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății.
România
Deputata PNL Raluca Turcan susține că PSD preferă să saboteze politic proiectul legii salarizării, în loc să contribuie la corectarea acestui proiect pe care „l-a tergiversat ani la rând”.
Local
Prognozele meteo anunță un nou episod canicular peste Arad și vestul României. Arad Weather Forecast and Reports apreciază că s-ar putea să fie cel mai lung episod canicular de până acum.
Local
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată între Șimand și Nădab, care vor aduce restricții pe drumul Arad-Oradea.
România
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele șase luni din acest an a fost de 3.855, în creștere cu 12,36% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 3.431 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Local
Aradul interbelic, la pas: o nouă ediție „Turist la tine acasă”, de data aceasta dedicată arhitectului Silvestru Rafiroiu, va avea loc sâmbătă.