Sebis. De câteva minute, în pauza meciului National Sebis - Crisul Chisineu Cris, antrenorul echipei National, Cristian Todea a iesit val vartej din vestiar si l-a bruscat pe managerul general al Crişului, Daniel Cherecheşi (foto). Asta, chiar in tunelul care duce spre terenul de joc, un fata vestiarului oaspetilor si al arbitrilor.
Patru terenuri de fotbal au fost „construite” pe stadionul Șega, pentru ca micuții să se poată desfăta în voie în cadrul Cupei „Tymbark Junior”, rezervată elevilor de 12 și 10 ani. La prima categorie s-au impus fetele de la Școala Gimnazială Tauț, 1-0 în finală, după 7 m, cu Șc. Gim. Șimand, și băieții de la Șc. Gim. „Regina Maria” (Generală 12), 3-0 în ultimul act cu Liceul Național de Informatică (Gen. 5).
România
Comisiile reunite de buget-finanţe au decis, miercuri, suspendarea dezbaterilor, după ce lucrările au fost reluate din nou în jurul orei 18:00, dar fără a se ajunge la un acord în coaliţia de guvernare pe amendamentul de 1,1 miliarde de lei, credite de angajament şi credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei spune că nu-i pică deloc bine întreruperea campionatului din Superliga. Nu-i convin nici rezultatele din prima etapă a play-oututlui.
Local
Cele de anul trecut sunt actualizate cu noua valoare a TVA şi raportate la evoluția Indicelui Prețurilor de Consum pe 2025.
3
România
România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul patru (Eurostat)
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2%, în trimestrul patru din 2025, nemodificată față de precedentele trei luni și în scădere de la 2,3% în perioada similară din 2024, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Pompierii avertizează că arderea miriștilor și a vegetației uscate poate atrage după sine amenzi substanțiale.