Încet, dar sigur, preşedintele Petru Bulza izbuteşte să alcătuiască un lot competitiv cu care Lunca Teuz Cermei îşi doreşte să facă o figură frumoasă în viitorul sezon de Liga 3. În aceste zile au fost semnate noile contracte cu jucători care au activat în stagiunea trecută: Cotoc, Gurban, Suslak, N. Varga, Nistor, Diarra, Sulea, Ianc, Aldan, Moraru, Flavius și Viorel Brândușe, dar și Dani Bulza (accidentat pentru prima parte a sezonului).
Conducerea clubului UTA pune accent pe schimbul de mâine. Juniorii Under 17 şi Under 19 şi-au reluat pregătirile, primind o veste bună: vor avea parte de un cantonament de 9 zile, începând cu 22 iulie, în Austria, la Mallnitz, în aceeaşi locaţie unde se va pregăti în regim centralizat şi echipa mare.
Local
Un bărbat a încercat, de două ori, să ia legătura cu fosta concubină, deși avea ordin de protecție. Agresorul va purta brățară electronică.
Local
Un tânăr de 21 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi agresat tatăl. Tânărul avea emis un ordin de protecție pe numele său.
Local
Deputatul PNL Glad Varga anunță faptul că fermierii care produc lapte ecologic vor primi bani în plus, în baza unui proiect de lege.
Local
Un tânăr de 18 ani a fost reținut de polițiști după ce, în decurs de aproximativ o lună și jumătate, a furat de 13 ori din două clădiri din Șiria. Prejudiciul se ridică la 40 de mii de lei.
Local
Primăria Arad a suspendat Certificatul de Agrement al unei companii pentru că nu a respectat soluția tehnică aprobată.
Local
Săptămâna trecută, în județul Arad au fost raportate 1.857 de infecții respiratorii și 130 de pneumonii. Aproape 8.000 de persoane s-au vaccinat antigripal de la începutul sezonului.
Local
Peste 250 de vizitatori au trecut porțile Tribunalului și Judecătoriei Arad, iar judecătorii au regizat un proces.
Local
Toate locurile disponibile pentru mamografiile și ecografiile mamare programate sâmbătă, 31 octombrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au fost ocupate. Conducerea unității medicale a decis să organizeze încă o zi suplimentară penru investigații, în luna noiembrie.