Azi, de la ora 14:00, UTA joacă ultimul meci din acest campionat, contra Gloriei Buzău, echipă retrogradată de câteva etape. Așa stand lucrurile, singura miză este cea legată de locul din clasament pe care va termina echipa arădeană. Acum, e pe 10, dar cu o victorie, sau măcar un punct poate ajunge pe 9.
România
Inflația ar trebui să scadă treptat în acest an, fără alte pusee inflaționiste și spre sfârșitul anului ar trebui să se apropie de 4%, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Ştiri sportive
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.
ARADON Sport local
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.