Arad. UTA și CS Ineu au evoluat, azi, pe „Șega”, pentru ultima dată în acest an în fața spectatorilor. A fost un „amical” interesant, jucătorii celor două echipe evoluând cu multă ardoare, toți aducându-și un aport egal la spectacolul din teren.
Arad. După ce au încheiat turul campionatului, cei de la UTA nu au luat vacanță, ci au continuat să fie activi. La finalul săptămânii trecute, au vizitat un suporter fidel (foto), apoi au fost la Șimand, pentru un meci caritabil, în compania echipei locale Șoimii. Elevii lui Roland Nagy au câștigat cu 4-2, însă importantă a fost acțiunea, una de suflet.
Arad. Prima parte a „Cupei de Crăciun Atletico”, aflată la ediția a XIII-a, s-a desfășurat week-endul trecut în orașul nostru. Competiția a avut loc la două categorii de vârstă, 2004 și 2006, pentru ca în perioada 5-7 decembrie să se desfășoare partea a doua a tradiționalului turneu internațional de fotbal în sală pentru copii și juniori (grupele 2003, 2005 și 2007).
Trei puncte mari a obținut „Șoimii” în meciul cu Olimpia S. Mare, oaspeții parcă neexistând pe teren.
ARAD. La sfârşitul săptămânii s-au disputat două jocuri restante din Seria A: Olimpia Bârzava – Voinţa Munar 8-5 şi Speranţa Turnu – AS Vinga 8-1. Iată clasamentele la finalul turului în cele două serii:
România
Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul la Legea integrității, care prevede pierderea mandatului sau a funcției în cazul în care există decizii definitive în instanță privind încălcarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese.
Local
Zilele Aradului 2026 au trecut de primul weekend, cu muzică în Parcul Eminescu, Food & Fun pe Bulevardul Revoluției, distracție pentru copii în Piața Avram Iancu și un carnaval la care au participat peste 20 de comunități și grupuri. Manifestările continuă până duminică, 23 august.
România
Președintele USR, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a afirmat luni, după decizia Curții Constituționale pe Legea integrității, că „în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat”.
1
Local
Zece din cele unsprezece persoane implicate în scandalul din centrul Aradului, de sâmbătă seara, au fost plasate sub control judiciar după ce fuseseră reținute 24 de ore.
1
România
Curtea Constituțională a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile. Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională, luni, sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți” din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Local
Un incendiu subteran afectează o zonă din Lunca Mureșului, unde focarele apar în sol și ajung la rădăcinile arborilor. Pompierii arădeni au intervenit de șapte ori în ultimele luni, iar în iulie focul s-a extins la vegetația forestieră și a afectat aproximativ 30 de hectare.
2