Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru împrumutul pe şase luni al mijlocaşului Viorel Nicoară de la CFR Cluj, gruparea gorjeană având posibilitatea de a-l cumpăra pe fotbalist în vară.
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului Rafael Bastos. Anunţul oficial a fost postat pe site-ul clubului cfr1907.ro.
Atacantul chilian de origine palestiniană Daud Jared Gazale va semna un contract cu campioana României, CFR Cluj, a anunţat, miercuri, cotidianul Diario Vasco, citând agenţia EFE.
Un jucător de la echipa de fotbal Universitatea Cluj a obţinut o decizie definitivă, potrivit căreia dobânda la creditul său ipotecar de la BCR a fost stabilită la EURIBOR + 1,5%. Este încă un caz într-o serie de procese pierdute de cea mai mare bancă locală de o manieră aproape identică, potrivit capital.ro.
Cei de la UTA nu înţeleg de ce atacantul Sergiu Pop nu a revenit la antrenamente în această săptămână.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4