A fost blestemat şi înjurat pentru simplul fapt că a făcut public un atentat la viaţa oamenilor. Arădeanul care a fotografiat la sfârşitul săptămânii trecute un camion care transporta carne în cele mai insalubre condiţii posibile a devenit ţinta unor persoane apropiate şoferului camionului incriminat. Dar să reluăm puţin istoria cărnii.
Vezi imagini cu Perseidele care au brăzdat cerul oraşului nostru. Imaginile au fost surprinse de un fotograf arădean profesionist.
ARAD. „Fotografi pentru o zi” au fost micii prescolari de la Gradinita “Bambi”, in cea de-a treia zi “altfel”.
Artistul fotograf Ionel Onofraş a deschis, vineri seara, la sala Clio, expoziţia persoanlă „Distorsiuni”.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
2