Arad. Lev Leviev, proprietarul bijuteriilor furate de la Cannes, are teren la Arad. Iar pe terenul cu pricina urmează să se ridice un mall.
ARAD. Deputatul PSD Dorel Căprar, membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen salută iniţiativa premierului francez Jean-Marc Ayrault de a face lobby la nivelul cancelariilor europene în vederea obţinerii unanimităţii de vot, condiţie absolut necesară aderării.
ARAD. O delegaţie din cadrul Universităţii d Artois din Franţa, însoţită de prof. univ. dr. Marian Mocan, prodecan al Facultăţii de Management în Producţie şi Transporturi din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara a vizitat, zilele trecute, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii şi laboratoarele de cercetare.
PARIS. Cuplul tricolor format din Daniela Dodean (CSM Arad) şi Adrian Criaşn (CSM Bistriţa) a debutat, marți seara, cu o victorie în proba de dublu mixt din cadrul Campionatului Mondial de tenis de masă, care se desfăşoară la Paris. Dodean şi Criţan au dispus de perechea Espen Ronneberg / Marte Aasebo (Norvegia), cu scorul de 4-0 (11-2, 11-7, 11-8, 11-5), urmând a întâlni în turul secund, miercuri, cuplul rus Yana Noskova / Mikhail Paykov.
Cei doi pompieri motocicliști care au plecat în expediție spre Africa au avut de trecut un prim hop.
România
Evreii din România au avut un rol esențial în întemeierea și dezvoltarea Statului Israel și reprezintă până astăzi o punte vie între România și poporul evreu, a declarat duminică, la Iași, președintele Israelului, Isaac Herzog.
România
Rezultatele extragerilor din data de 28-06-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Un avion civil s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy, accident soldat cu moartea celor 11 persoane aflate la bord, a anunțat Yves Seguy, prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, relatează AFP și Reuters.
Local
Timp de aproape două luni, activitățile cu publicul ale compartimentelor Tribunalului și Judecătoriei Arad se vor desfășura timp de două ore pe zi.
Mapamond
Bahrain și Kuweit au afirmat, duminică, că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o acțiune internațională pentru a opri agresiunile iraniene, informează EFE.
Advertorial
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.