Poliția nu spune nimic despre cazul împuşcăturilor de la Sintea Mare, pentru că „ancheta este în curs de desfășurare”. Nu spune nici a cui este mașina abandonată, deși chiar proprietarul a venit în dimineața zilei de joi și a revendicat-o (!), nici ce marcă este. Nimic care ar putea aduce un pic de lumină în acest caz.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.
ARADON Sport local
Haideţi să o ajutăm pe straniera cu cele mai multe sezoane în tricoul galben și albastru, Brankica Hadzovic.