Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a declarat, joi, că decizia luată de Comitetul de Urgenţă al federaţiei, prin care persoanele care recidivează cu declaratii jignitoare sau calomnioase vor fi declarate "persona non grata", va face bine fotbalului romanesc.
ARAD - UTA tot aşteaptă răspunsul de la FRF, care nu mai vine, dar se pare că are şanse ca dosarul să fie aprobat.
ARAD - Conform tragerii la sorţi, efectuată azi la sediul FRF, CSU „Vasile Goldiş” Arad va începe Liga a 2-a la fotbal acasă, pe 21 august, contra băimărenilor, apoi se va deplasa la Mioveni şi va primi vizita formaţiei FC Bihor.
Lupescu: Decizia luată de Comitetul de Urgenţă al FRF în privinţa jignirilor va face bine fotbalului
ARAD - Deşi studenţii îşi fac planuri că un succes cu Becicherec le-ar asigura locul II şi, implicit, promovarea în eşalonul secund, lucrurile sunt în ceaţă.
ARAD - Marele perdant este Mircea Toderici, iar noul preşedinte e pe cale să facă, din start, o mare greşeală.
Președintele francez Emmanuel Macron a atenționat vineri că Europa va trebui „să-și definească regulile de coexistență” cu Rusia după ce va fi încheiat un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, cu scopul de a „limita riscul escaladării”, informează AFP.
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
1
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro.
1
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
1
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, la Timișoara, că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitale din sistemul public, dar care sunt prinși că în timpul programului se duc să lucreze la privat.
6
În perioada 7–9 mai, UAV găzduiește a IX-a ediție a ICIREd, o conferință internațională care va reuni cercetători de prestigiu și inovatori din țară și din străinătate.
4