Turci, afgani şi gunineezi, opriţi din drumul lor spre un vis frumos: Germania. Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, cinci bărbaţi, trei cetăţeni turci, un afgan şi unul din Guineea, care intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.
O fetiță de 2 ani a fost descoperită de polițiștii de frontieră de la Nădlac, ascunsă sub fusta bunicii, pentru că părinții micuței nu aveau acte de călătorie pentru ea.
La 28 de ani, a fost descoperit la vama Nădlac ascuns într-un autoturism, sub o mochetă, încercând să iasă din ţară astfel deoarece avea cartea de identitate expirată şi nu avea bani pentru un act nou.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat patru cetăţeni sirieni care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.
Local
Pospelov a fost văzut și cel mai bun jucător al meciului UTA – FC Botoșani.
Local
Un bărbat din Mănăștur, care și-a violat fiica vitregă timp de 4 ani, a fost condamnat la două decenii de închisoarea, iar mama fetei a fost condamnată la 13 ani și 8 luni.
Local
Bărbatul își pusese în plan să își pună capăt zilelor, în Gara Arad, însă polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au reușit să îl convingă să renunțe la idee.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că există mari șanse ca o serie de impozite locale să fie reduse, cum ar fi cele pentru casele vechi și cele pentru casele deținute de persoanele cu dizabilități.
1
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că partidele din coaliția de guvernare au acceptat ca veniturile din sistemul de ordine publică, din educație și din sănătate să fie exceptate de la tăierile cu 10%.
1
România
Ordinul de ministru privind structura anului școlar 2026 - 2027 a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Mapamond
Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a respins luni o solicitare adresată cu o zi înainte de ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, vizând aprobarea de către Croația a transportului de petrol rusesc prin oleoductul său Adria, dar a oferit ajutor din partea țării sale pentru livrări de petrol din alte surse, relatează agenția EFE.
1
România
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Mapamond
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, un actor versatil care a impresionat cu paleta sa variată de roluri, principale şi secundare deopotrivă, de la colonelul iubitor de napalm din „Apocalypse Now”, la enigmaticul Boo Radley din „To Kill a Mockingbird”, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat soţia sa într-o postare pe Facebook, transmite luni Reuters.