NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins un bărbat în vârstă de 33 de ani, din România care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere. La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pe lângă cartea de identitate, un permis de conducere eliberat de autorităţile din Italia.
NĂDLAC. O femeie din Camerun a încercat să iasă din România în Ungaria, legitimându-se cu acte ce aparţineau altei persoane. Femeia a prezentat poliţiştilor de frontieră de la Nădlac un paşaport şi o carte de rezidenţă emise de autorităţile din Camerun.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins doi palestinieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria folosindu-se de acte de identitate false. Palestinienii s-au legitimat cu paşaport românesc, respectiv carte de identitate românească.
NĂDLAC. Politiştii de frontieră au mai prins o „captură” importantă de migranţi. Este vorba despre şapte persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani. Şase dintre acestea sunt din Algeria, iar una din Tunisia.
ARAD. Cei patru poliţişti de frontieră prinşi că luau mită au fost condamnaţi la un an de închisoare cu suspendare.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Local
Cu excepţia unui singur, toate celelalte au fost votate cu „unanimitate pentru”.