aradon.ro Web analytics

Turneul internațional de tenis feminin ce se dispută în această perioadă la Arad a fost afectat, duminică, mai întâi, de caniculă - organizatorii oprind desfășurarea meciurilor între orele 13.00 și 17.00 -, apoi de prima ploaie care a căzut în orașul nostru după atâtea zile toride, după care, la reluare, arbitrul principal a oprit partidele din pricina fulgerelor, iar într-un final, de furtună, care a lăsat neîncheiate 4 dispute din turul secund al calificărilor.
UPDATE 4: Circulația rutieră a fost blocată pe Calea Timișorii din cauza mai multor copaci căzuți pe șosea, în urma furtunii din această după masă. De asemenea, în zona Spitalului Județean Arad, mai mulți copaci au fost puși la pământ de vântul puternic, aceștia fiind căzuți pe stradă. În județ se intervine, pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe șosele, între Sintea Mare și Chișineu Criș. La Sântana se intervine tot pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe partea carosabilă. Și pe drumurile naționale din judeţ sunt copaci căzuți pe partea carosabilă, pentru îndepărtarea lor intervenind cei de la Drumuri Naționale.

Mapamond

Cancelarul german Olaf Scholz se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu, după modelul suedez
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa.

Local

Dispărut după o vizită la spitalul din Arad
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.

Local

„Școala în siguranță”, la Arad
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.

Ştiri sportive

Naţionala Ungariei, prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.

Mapamond

Justiţia este instrumentalizată împotriva lui Trump, acuză preşedintele Camerei Reprezentanţilor, venit la procesul republicanului
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.

Local

Pregătiri pentru... prepararea celor mai gustoşi cârnaţi
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.

Local

Două zile în ţinuturile Maramureşului, cu CARP Arad

Local

Ziua Administrației Arădene
Paradă militară, concert de muzică ușoară și foc de artificii, vineri, în Piața Catedralei. 4

Local

Florile vor invada, timp de trei zile, Piaţa Avram Iancu

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.