ARAD. După ce acum o lună Senatul a adoptat proiectul privind interzicerea fumatului în locurile publice, producătorii de ţigarete au solicitat Camerei Deputaţilor un studiu de impact, înainte de votul final. Unii sunt de părere că ar trebui interzis inclusiv fumatul „electronic”, care este permis oriunde.
ARAD. Vineri, 31 mai se celebrează Ziua Mondială fără Tutun. Cu această ocazie, între orele 10.00-14.00, la Galleria Mall Arad, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni şi Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad vor oferi informaţii cu privire la riscurile consumului de tutun şi vor distribui materiale informative.
Un clujean şi-a propus ca oraşul Cluj-Napoca să fie primul oraş din România în care fumatul să fie interzis în toate spaţiile publice închise. Mihai Cucerzan, iniţiatorul acestei idei, a reuşit să strângă, cu ajutorul unei petiţii, peste 160 de persoane care să-i susţină cauza.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.