aradon.ro Web analytics


Deși florăria are montate camere de supraveghere, hoțul – care avea o glugă pe cap și purta mască de protecție - nu a părut prea interesat de acest aspect și nici de repercusiunile ce curg din comiterea unui furt așa că preț de câteva secunde s-a plimbat pe trotuarul din fața florăriei, pentru a se asigura că nu trece cineva prin zonă, iar apoi s-a dus glonț înspre locul unde era expus ursulețul de pluș – adică în fața florăriei – și l-a înșfăcat. A părăsit repede locul, cu ursulețul de pluș, mare de aproape 2 metri, sub braț. Încă o dovadă că nimic nu pare să-i sperie pe hoții din Arad, nici măcar camerele de supraveghere, poate doar Ziua îndrăgostiților.
Un tânăr de 29 de ani, din Arad, este cercetat de polițiști după ce a furat o cutie a milei în care se aflau 150 de lei, dintr-un magazin situat pe Calea Aurel Vlaicu. Ulterior s-a deplasat la un alt magazin, aflat în incinta aceluiași centru comercial, de unde a sustras o geacă în valoare de 500 de lei. Polițiștii îl cercetează pe tânăr pentru infracțiunea de furt.
Un tânăr de 28 de ani a rămas fără telefonul mobil, după ce un arădean în vârstă de 25 de ani i l-a furat din mână. S-a întâmplat în luna noiembrie a anului trecut, în zona unui magazin din "Boul Roșu". După ce furtul a fost sesizat, polițiștii au demarat cercetările și l-au depistat pe cel responsabil de comiterea infracțiunii, prejudiciul fiind recuperat.

Mapamond

Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.

Mapamond

Ministrul francez de externe: Europenii vor fi „reprezentați” la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.

Mapamond

Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.

Mapamond

Incident armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:

Local

Despre violenţă, bullying şi droguri în rândul elevilor
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”

Local

Doi tineri, două ordine de protecţie
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane. 1

Local

Rețineri, alcoolemii și alte infracțiuni rutiere
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

ARADON Sport local

Viitorul Arad, performera etapei!
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.