PRUNIŞOR. A lăsat baltă lemnul furat şi a fugit de poliţişti. Un bărbat a abandonat autoutilitara Mercedes pe care o conducea şi în care se aflau 8 metri steri de material lemnos din specia salcâm, furat din cantonul Prunişor al Ocolului Silvic Sebiş.
LIPOVA. Poliţiştii din Lipova, împreună cu jandarmii, au prins în flagrant pe raza localităţii patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 22 ani, toţi din Zăbrani în timp ce furau benzină dintr-o Dacia 1310.
GHIOROC. A furat bunuri în valoare de 25.000 de lei dintr-o locuinţă din Ghioroc. Este vorba, conform poliţiştilor, de un băiat în vârstă de 17 ani.
FÂNTÂNELE. Doi adolescenţi de 18 şi 19 ani au fost prinşi în timp ce furau 40 de metri de cablu telefonic de pe stâlpi, la intrarea în comuna Fântânele.
BATA. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza comunei Bata un tânăr în vârstă de 28 de ani, pe numele căruia autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de furt.