LIPOVA. Ar fi furat 150 de litri de motorină din rezervoarele unor utilaje. Aceasta este bănuiala pe care polițiștii de la Poliția orașului Lipova o au în ceea ce privește trei tineri. Aceștia ar fi sustras 150 de litri de motorină, în valoare de aproximativ 950 de lei, din rezervoarele unor utilaje parcate pe o stradă din Sâmbăteni.
ARAD. Totul s-a petrecut într-un club rock din Arad vineri seara, în jurul orei 22.00. Două tinere au fost victimele unor bărbați care au intrat în club și și-au însușit telefoanele acestora după care au provocat un adevărat scandal.
LIPOVA. Au intrat într-o casă din Odvoș de unde au furat un lănțișor de aur, iar când proprietarul imobilului i-a surprins în fapt, au folosit forța fizică pentru a scăpa. Este vorba despre patru bărbați, pe numele cărora magistrații Judecătoriei Lipova au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
ȘAGU. A furat de 100.000 de lei din incinta stației de pompare din Șagu. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Arad, acesta fiind prins de polițiștii de la Postul de poliție Șagu în câteva ore de la sesizarea furtului.
ARAD. Un furt care a avut loc vineri, într-un magazin situat în Bujac, surprins de camerele video.
România
Oana Ţoiu a subliniat la Munchen necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a subliniat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, între altele, necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO.
Mapamond
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, un critic acerb al preşedintelui Donald Trump, a declarat sâmbătă că vede tot mai multă determinare în Europa de a-i rezista liderului american, relatează dpa.
România
Un copil de 7 ani din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, a murit după ce a fost lovit de un balot de fân. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mapamond
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat SUA sâmbătă împotriva derulării unor politici unilaterale, afirmând că o astfel de abordare nu va avea succes într-o lume a puterilor în competiție, relatează dpa.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă speranța că discuțiile de pace mediate de americani săptămâna viitoare la Geneva vor fi serioase și substanțiale, dar și-a exprimat preocuparea că Ucrainei i se cere „prea des” să facă concesii în negocieri, relatează Reuters.
5
Mapamond
Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost „otrăvit” cu o „toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci țări europene, într-un anunț făcut pe marginea Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP.
2