Arad. Astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul „Francisc Neuman”, are loc meciul dintre echipele de juniori D (copii născuți în anul 2001) ale UTA-ei și Electricii Timișoara. Partida contează ca baraj pentru calificarea la faza zonală a CN de juniori D.
După disputarea primelor trei runde ale noului sezon în CN de fotbal pentru juniori republicani, două din cele patru echipe arădene sunt neînvinse. Este vorba de juniorii A de la UTA (antrenor Sandu Gaica), care au bifat un 2-2, la Banatul Timişoara şi o victorie, 5-1, acasă, cu Drobeta Turnu Severin, iar în etapa a III-a au stat.
Mâine, jucătorii care s-au pregătit în ultima vreme sub comanda lui Alexandru Gaica și George Neagu ar trebui să revină la antrenamente. Însă, președintele clubului UTA, Giovanni Catanzariti a promis câtorva dintre ei că nu vor mai fi rechemați la Arad, dacă lucrurile nu se vor rezolva la club.
TIMIŞOARA. Sub comanda tandemului Gaica – Dehelean, grupa 2003 de la FC UTA a câştigat, zilele trecute, Trofeul Nicolae Miklosi la fotbal. Piticii îmbrăcaţi în alb-roşu au obţinut următoarele rezultate: 6-0, cu CFR Timişoara; 3-0, cu LPS-Gloria Arad I; 2-2, cu Electrica Timişoara; 11-2, cu Unirea Sânnicolaul Mare şi 8-0, cu LPS Gloria Arad II.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Local
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Advertorial
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
2
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).