Teatrul Clasic „Ioan Slavici” închide stagiunea 2014 -2015 cu o piesă de Alexandru Kirițescu.
ARAD. Cu câteva ore înainte de ora reprezentanției trupa din București a Teatrului Metropolis anunță că spectacolul s-a anulat. Pentru această seară, marţi, 23 aprilie, în sala mare a TCIS Arad, Teatrul Metropolis Bucureşti avea programată o reprezentaţie a spectacolului „Gaiţele“, în regia lui Dan Tudor.
Teatrul Metropolis prezintă marţi, 23 aprilie, spectacolul „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu.
România
Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337).
Mapamond
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
1
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
3
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
2