ARAD - Fanii echipei de fotbal Ujpest au fost
„întâmpinaţi” de 25 de
jandarmi în Gara din Arad. Imagini din gara![]()
ARAD - Taximetriştii au câştigat o bătălie dusă cu administraţia locală.
ARAD - Două trenuri internaţionale au ajuns la
Arad cu întârzieri de 120 de minute în
urma grevei din Ungaria.
ARAD - Un bărbat din Sighetu Marmaţiei a fost prins de jandarmi în zona Gării CFR în timp ce încerca să vândă trecătorilor un radio-casetofon auto şi o boxă auto, obiecte ce păreau a fi sustrase dintr-un autoturism.
ARAD - O femeie de 52 de ani a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni din zona Gării.
Exercitarea atribuțiilor constituționale de către autoritățile publice trebuie să se realizeze cu respectarea strictă a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, astfel cum este consacrat de Constituție, precizează duminică judecătorii din CSM, ca reacție la inițiativa președintelui Nicușor Dan de a organiza un referendum în cadrul corpului magistraților.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor antisociale, combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, precum și creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor.
Legile justiției adoptate în anul 2022 au reconfigurat profund structura de conducere a instanțelor de judecată, cu efecte directe asupra echilibrului intern al puterii și asupra independenței funcționale a judecătorilor, reiese din analiza scrisorilor magistraților publicată, duminică, de Administrația Prezidențială.
Observațiile transmise de magistrați Administrației Prezidențiale nu par să descrie incidente izolate, ci un cumul de vulnerabilități structurale ale sistemului de justiție care, în lipsa unor corecții, ar fi condus la erodarea independenței interne a magistraților (în special în cazul judecătorilor), a calității actului de justiție și a încrederii publice, se arată în concluziile analizei scrisorilor magistraților publicate duminică.
Rezultatele extragerilor loto din data de 21-12-2025 sunt următoarele:
Peste 250 de magistrați activi sau retrași din activitate de la 27 de instanțe și 14 parchete din țară au răspuns invitației publice care a fost lansată de Președintele României, pe fondul dezbaterilor publice privind sistemul de justiție, al pozițiilor divergente exprimate la nivel instituțional în sistemul de justiție, a luărilor de poziție din rândul societății civile și mass-media, reiese din analiza publicată, duminică, de Administrația Prezidențială.
Potrivit autorităților, în momentul de față s-a format o coloană de 11 kilometri pe sensul Nădlac–București. Șoferii sunt sfătuiți să aleagă rute alternative.
2
Terapia a contribuit la îmbunătățirea mobilității, la creșterea nivelului de funcționalitate și la redobândirea unei relative independențe, în cazul a doi pacienți internați la Spitalul Județean Arad.