ARAD. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, Regiunea Arad (IPA), a organizat sâmbătă un concurs de gătit la Port Arthur, la care a participat 20 de echipe formate din poliţişti şi alţi angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Oraşul nostru va găzdui o etapă a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, respectiv Cupa Aradului în Gastronomie.
Consiliul Judeţean Arad a tras ultimele concluzii înaintea demarării campionatului internaţional de gătit din 30 iunie-1 iulie.
Oraşul nostru va fi gazda unei etape din cadrul Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că preocuparea CJA de a bate recordul în materie de gătit în aer liber este un fel de „ţara arde şi baba se piaptănă”, iar „în loc de asemenea „strategii culturale” ar fi mai bine să ne gândim la faptul că se previzionează tot mai insitent o criză alimentară de proporţii.
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
1
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană.
În vârstă de 19 ani, Georgiana Gligor se pregăteşte să cucerească scena internațională, țintind coroana Princess of Universe 2026.