PANCOTA - Conducerea judeţului împreună cu administraţia locală au inaugurat trei lucrări recent finalizate.
Proiecția va avea loc miercuri, 29 martie, de la ora 18:00. Intrarea este liberă, dar se face pe bază de rezervare.
Rezultatele extragerilor din data de 23-03-2023 sunt următoarele:
Ruşii şi belaruşii rămân „excluşi” din competiţiile internaţionale de atletism într-un „viitor apropiat” din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, a indicat joi Sebastian Coe, preşedintele World Athletics, organismul conducător al acestui sport la nivel mondial, cu circa un an şi jumătate înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, informează AFP.
România şi Statele Unite ale Americii au încheiat Acordul de securitate socială şi Aranjamentul administrativ de aplicare a acestuia, prin semnarea celor două documente de către ministrul Muncii, Marius Budăi, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, în cadrul unei ceremonii desfăşurate, joi, la Palatul Victoria.
2
Brankica Hadzovic și Veatriki Akathiotou au avut parte joi dimineață de un antrenament diferit, la Creșa Sportivă.
Ministerul Sănătăţii a finanţat achiziţia unui nou aparat medical pentru Spitalul Judeţean.