ARAD. Un echipaj de jandarmerie aflat într-o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe Bulevardul Revoluţiei, a prins în flagrant un tânăr în timp ce distrugea telefoanele mobile ale fostei iubite pentru că nu vroia ca ea să vorbească cu alţi bărbaţi.
În noaptea de luni spre marţi, în zona Boul Roşu şi în cartierul Aurel Vlaicu, au avut loc două tentative de omor calificat.
ARAD. Din cauza geloziei, s-a stropit cu motorină după care şi-a dat foc. Gestul pe care un arădean de 43 ani l-a făcut l-a trimis direct pe masa de operaţie, starea lui fiind gravă, dar stabilă, având arsuri pe faţă, piept şi braţe.
ARAD - Jandarmii arădeni au fost chemaţi să intervină la o benzinărie de pe strada Petru Rareş, unde o tânără de 23 de ani a fost bătută de către fostul concubin. I.L., de 34 de ani, din Iratoşu, s-a întâlnit cu C.N., de 23 de ani, din Arad, în incinta unei staţii de carburanţi.
Arad - I-a distrus maşina din cauza geloziei. Cristian Zoltan G. de 21 de ani, şi-a surprins miercuri noaptea, prietena într-o maşină cu un alt bărbat.
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
2
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.