ARAD. O delegaţie economică germană se va afla, joi, la Arad. Din ea fac parte ataşatul economic al Amdasadei Germaniei la Bucureşti, Sebastian Gromig, corespondentul pentru România, Republica Moldova şi Bulgaria al German Trade And Invest (GTAI, Biroul Federal German de Comerţ Exterior) şi consulul Germaniei la Timişoara, Rolf Maruhn.
ARAD. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad a găzduit, în această seară, deschiderea festivă a olimpiadei naţionale de limba germană modernă, care se va avea loc în Arad în perioada 3-9 aprilie. Olimpiada este coordonată de către Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu personalităţi marcante din învăţământul superior românesc.
ARAD. Ştirea că UTA ar putea fi preluată, până la 15 decembrie, de o companie germană a adus un licăr de speranţă printre fanii Bătrânei Doamne. Telefoanele primite la redacţie stau mărturie. Majoritatea cereau detalii despre identitatea omului de afaceri şi potenţa financiară a acestuia. Şi, trăgeau nădejde că preşedintele Giovanni Catanzariti va bate palma cu acesta.
Va invitam sa urmariti care este diferenta dintre o masina chinezeasca si una germana. Aceasta diferentiere va fi facuta prin intermediul unui crash test.
ARAD. Fundaţia Româno Germană Vladimirescu a lansat un nou proiect de calificare profesională.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
2
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.