Cancelarul german, Friedrich Merz, a insistat luni asupra necesităţii unui armistiţiu ca o condiţie prealabilă pentru negocierile privind un acord de pace în Ucraina, în timpul unei întâlniri la Casa Albă între liderii europeni, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi preşedintele american, Donald Trump, informează dpa, AFP şi EFE.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, după ce a participat la o videoconferinţă a unui grup de lideri europeni cu preşedintele american Donald Trump, că „tema centrală” a summitului pe care acesta îl va avea vineri în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să fie o încetare a focului „imediată” pe frontul din Ucraina, iar dacă Rusia refuză, atunci să-i fie impuse noi sancţiuni, şi a cerut să fie primit la masa negocierilor cu Rusia prin organizarea unui summit trilateral cu Trump şi Putin, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că întâlnirea consilierilor pentru securitate națională din Ucraina și țările sale partenere în Marea Britanie a fost constructivă, adăugând că argumentele Kievului au fost ascultate și pericolele au fost luate în considerare, relatează Reuters.
Local
Iustin Cionca a anunțat numele celor șase consilieri județeni care vor prelua locurile lăsate libere de demisionarii speriați de Legea Integrității.
Local
Președintele Clubului Elevilor Liberali contestă modul în care a fost adoptată, de Senat, legea uniformelor în școli.
Local
E.ON a publicat cifrele referitoare la furturile de energie electrică și gaze naturale comise în primele opt luni ale acestui an.
Local
Un spațiu de joacă nou, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, a fost inaugurat vineri dimineață la Grădinița PP „Furnicuța” din municipiul Arad. Locul de joacă a fost amenajat și dotat în urma unei investiții de 300 de mii de euro a celor de la E.ON România.
România
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Mapamond
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa.
Local
Printr-un parteneriat între Cambridge Centre Timișoara, Fundația Regală pentru Patrimoniu și Dezvoltare și Parohia ortodoxă Savârșin.