România
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat, miercuri, postul România TV cu două amenzi, de 100.000 de lei și, respectiv, 10.000 de lei, și a dat două somații publice pentru posturile B1 TV și România TV.
România
Președintele AUR, George Simion, afirmă că șeful statului, Nicușor Dan, ar încălca articolul 103 din Constituție prin organizarea unor întâlniri 'în secret' cu lideri politici pentru formarea 'propriului Guvern', precizând că AUR își dorește să fie implicat în formarea unui nou Cabinet.
Local
Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii este format din peste 400 de militari și desfășoară anual exerciții comune în România și Ungaria.
Evenimente
Piaţa Catedralei va găzdui sâmbătă seara un spectacol dedicat Zilei Europei,, evenimentul fiind organizat de Primărie.
Local
CURTICI. Primăria Curtici a găzduit, săptămâna aceasta, prima întâlnire din anul curent a partenerilor din partea română a Grupului European de Cooperare Teritorială (GECT) „Decapolis”, respectiv reprezentanți ai municipiului Salonta (judeţul Bihor) și ai orașelor din județul Arad: Pecica, Nădlac și Chișineu-Criș.
Local
ARAD. Centrul de Transfuzie Sanguină Arad organizează luni, 11 mai, începând de la ora 8.30, o acţiune de donare de sânge la Casa de Cultură „Ioan Slavici” din Şiria.
ARADON Sport local
Albert-Tudor Jacota, legitimat la Vados Arad, a devenit campion european şcolar la șah.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 7– 22 mai 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Pășunii și strada Argeș, pentru traficul care traversează calea de tramvai.