ARAD. Deşi CSU „Vasile Goldiş” nu s-a prezentat la meciul de cupă cu Luceafărul 2 Oradea, fiind pasibilă de sancţiuni din partea forului de specialitate, iar tot mai multe voci spun că gruparea arădeană nu mai are scăpare, urmând să se desfiinţeze, preşedinta Geta Onu nuanţează problema şi nu exclude ca lucrurile să se rezolve:
ARAD. Inevitabilul s-a produs. Lăsată din braţe de UVVG, abandonată de sponsori, „doamna de fier” din Aradul Nou, Geta Onu, s-a recunoscut învinsă. A pus „ştampila” pe actul de deces al grupării CSU Arad.
ARAD. Numărătoarea inversă a început. Până la sfârşitul acestei săptămâni, CSU Vasile Goldiş îşi va afla soarta. Va continua în Liga III, pe mâna juniorilor, sau, va deveni amintire. „Avem ceva speranţe, dar nu vreau să mă pronunţ încă” – spune Geta Onu, preşedintele grupării din Aradul Nou.
ARAD. Ieri, juca de la egal la egal împotriva campionilor de la CFR Cluj, în Cupa României, mâine, ar putea fi istorie. Vorbim despre CSU Vasile Goldiş, grupare care este în pericol de a se destrăma.
ARAD. E convinsă că propunerea pe care o va face Federaţiei va fi pe placul conducătorilor de cluburi. „Solicit protecţie fiscală pentru cluburi. Nu putem asimila un jucător de fotbal, care nu iasă la pensie şi nici în şomaj din această meserie, cu celelalte categorii socio-profesionale, pentru a-l obliga să plătească toate dările la stat.
Local
Locul de deputat vacantat după plecarea dintre noi a lui Dan Artimon a fost ocupat de Ciprian Vărșan.
Local
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
Local
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.
Local
Angajați și angajatori sunt chemați să participe la o sesiune de informare privind noutățile și modificările aduse Codului Muncii.
Local
ADR Vest, organismul care implementează proiecte de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, a depășit pragul de 100 la sută contractare.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații pot să treacă în opoziție, dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere.
Local
Marți, 21 aprilie 2026, în fața Inspectoratului Școlar Județean Arad a fost dezvelit bustul filantropului basarabean Vasile Stroescu.
Mapamond
Premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, a cărui țară joacă un rol de mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran, a salutat miercuri prelungirea armistițiului anunțată de președintele american, Donald Trump, notează AFP.