Arad.Falcă acuză faptul că, în timp ce banii pentru pasajele peste centura Aradului nu au mai ajuns pe şantier, Guvernul promite un pasaj nou în Oradea.
ARAD. Întrebat în cât timp crede că Mişcarea Creştin- Liberală se va legitima oficial ca alianţă electorală la nivel naţional, Gheorghe Falcă a declarat că „În trei săptămâi vom avea o alianţă a forţelor de centru-dreapta din România”, precizând, însă, că nu poate spune cu certitudine dacă denumirea acesteia va fi MC-L.
ARAD. Primarul Aradului a declarat că ministrul demisionar Ioan Rus a devenit concurentul lui Ponta.
ARAD. Atacul lansat de primarul Gheorghe Falcă la adresa liderului USL Arad, Dorel Căprar, nu a rămas fără răspuns din partea social democratului.
ARAD. Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad şi co-preşedinte USL, îi cere primarului Falcă să demisioneze după ce acesta din urmă ar fi declarat într-o emisiune televizată că şi USL a votat pentru diminuarea salariilor bugetarilor, iar, dacă se va dovedi contrariul, îşi va da demisia.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
România
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
3
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
8
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.