GHIOROC. Incredibil, dar adevărat! Într-o ierarhie a Federaţiei de specialitate, secţia de judo a CS Podgoria Ghioroc s-a situat pe primul loc, din punct de vedere al performanţelor sportive, la nivelul cluburilor comunale din România. Meritul este al familiei Szabo, Cristina şi Carol, dar şi al autorităţilor locale, prin grija primarului Corneliu Popi-Morodan.
Doi frați, o femeie de 41 de ani și un bărbat de 38 de ani, au suferit arsuri grave după ce casa în care se aflau vineri dimineața a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii spun că totul ar fi pornit de la faptul că s-ar fi încercat aprinderea focului cu un amestec cu ulei folosit la drujbă. Potrivit vecinilor, se pare că bărbatul ar fi încercat să își dea foc, dar a stropit-o cu benzină și pe sora sa.
Mapamond
O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în centrul turistic aglomerat al Atenei, rănind trei persoane și avariind alte clădiri, magazine și mașini dintr-un cartier istoric al capitalei elene, transmite Reuters.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că omologul său american, Donald Trump, a luat „decizia finală” de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP.
1
Local
Iustin Cionca a anunțat numele celor șase consilieri județeni care vor prelua locurile lăsate libere de demisionarii speriați de Legea Integrității.
Local
Președintele Clubului Elevilor Liberali contestă modul în care a fost adoptată, de Senat, legea uniformelor în școli.
Local
Un spațiu de joacă nou, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, a fost inaugurat vineri dimineață la Grădinița PP „Furnicuța” din municipiul Arad. Locul de joacă a fost amenajat și dotat în urma unei investiții de 300 de mii de euro a celor de la E.ON România.
România
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).