Chişineu Criş. După ce a renuţat la patru jucători, Gigi Vânătoru s-a hotărât să le mai ofere o şansă unor fotbalişti pe care el nu-i vroia în urmă cu vreo două săptămâni.
Evenimente
ARAD. Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad organizează, sâmbătă, 9 mai, o drumeţie pe dealurile Lipovei.
Evenimente
Deschiderea oficială are loc miercuri, 13 mai, de la ora 20:00, la Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, printr-un concert vocal-simfonic.
Ştiri sportive
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a modificat, vineri, data de începere a ediției 2026-2027 a Superligii, aceasta urmând să înceapă în weekend-ul 18-19 iulie, în loc de 11-12 iulie cum fusese stabilit inițial.
Local
Au fost abordate teme precum internaționalizarea universităților din România, mobilitatea academică, integrarea studenților internaționali, dezvoltarea cooperării interuniversitare și identificarea unor bune practici în domeniu.
Evenimente
Zeci de mașini din fostul bloc comunist vor fi expuse, sâmbătă, 9 mai, în Piața Avram Iancu.
Local
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, între cei doi minori nu ar fi fost raportate conflicte anterioare.