Preţul gigacaloriei va exploda din acest an, după ce Guvernul a anunţat eliminarea subvenţiilor.
Primăria Arad a primit asigurare de la Ministerul Economiei că va primi câteva milioane de euro pentru retehnologizarea centralei termice.
ARAD. Nu au mai fost subvenţii dar au fost ajutoare pentru cei vulnerabili. Oferite pe baza unor condiţii stricte şi potrivit unei metode de calcul votată în CLM, acestea per ansmablu nu au depăşit în nici una dintre lunile de iarnă un procent de 10% din suma totală a facturării gicaloriei.
ARAD. Cele mai multe gigacalorii au fost facturate pentru arădeni în luna ianuarie, dar se aşteaptă bilanţul lunii februarie.
Arad. Aradul se situează pe poziţia a zecea într-un top care vorbeşte de procentul de scumpire a gigacaloriei de la începutul crizei economice.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.