Birmingham - Echipa masculină de juniori a României s-a clasat joi pe locul patru, la Campionatul European de la Birmingham, cu un punctaj total de 244,500 puncte.
BUCUREŞTI. Federaţia Româmă de Gimnastică a definitivat componenţa loturilor naţionale. La secţiunea artistică, Aradul este reprezentat de doi sportivi descoperiţi şi crescuţi de prof. Eugen Căţean. Este vorba despre Adelin Kotrong (component al lotului lărgit de seniori) şi Alex Stoian (lotul olimpic de juniori), primul legitimat sub culorile CS Municipal, cel de-al doilea, la LPS Arad.
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida evaluării pozitive a discuțiilor cu aceștia, se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna care vine, consemnează agențiile AFP și EFE.
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a încheiat după aproximativ trei ore, aparent fără progrese, transmit agențiile Reuters și EFE.
1
Rezultatele extragerilor din data de 06-09-2026 sunt următoarele:
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
5