TÂRGOVIŞTE. Chiar dacă a făcut destui paşi greşiţi în actualul sezon, CSM Târgovişte nu renunţă la lupta pentru titlul naţional sub panoul fetelor. Dovadă ultima achiziţie: Chrissy Givens.
SKOPJE. Cea mai valoroasă jucătoare străină care a jucat vreodată în România, americanca Chrissy Givens şi-a împlinit un vis. Imediat după ce a câştigat titlul naţional cu Univ Goldiş ICIM Arad, Givens a obţinut cetăţenia macedoniană, reprezentativă pentru care a şi debutat în preliminariile CE 2015.
ARAD. O interesantă statistică după finala Ligii Naţionale de baschet feminin, una dintre cele mai frumoase şi echilibrate din ultimul deceniu, ne arată că trio-ul Jennifer Risper-Chrissy Givens-Christina Wirth a fost decisiv în câştigarea aurului naţional de către Univ Goldiş ICIM Arad.
Miercuri, ora 20, fetele de la Univ Goldiş ICIM vă aşteaptă să le purtaţi spre victorie.
Un număr de 511 puncte a reuşit Chrissy Givens, baschetbalista echipei Univ. Goldiş ICIM Arad, în sezonul regulat al Ligii Naţionale, fiind coşgetera întrecerii.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Mapamond
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena. Ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa.
1
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou.
5
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.