ARAD. Nouă amicale pentru Gloria jocuri de pregătire a legat Gloria Arad înaintea noului sezon. Suita verificărilor începe în 10 iulie, cu CSU Vasile Goldis şi continuă astfel: 22 iulie, Naţional Sebiş, 24 iulie, UTA-juniori, 28 iulie, UTA-seniori; 31 iulie şi 11 august, Timişoara II, 4 august, Recaş, 7 august, Bihor şi Fortuna Covaci, 13 august.
ARAD - În numai câteva zile trebuie să se clarifice, în fine, ceea ce se va întâmpla cu gruparea fanion a Aradului.
Surprize mari, ieri, la reunirea grupării de Liga III, Gloria. Trei foşti utişti s-au prezentat la apelul noului antrenor Leo Pinţa.
Două săptămâni şi patru-cinci jocuri amicale. Atât au la dispoziţie cei care doresc să prindă un loc în lotul CSU Vasile Goldiş pentru noul sezon.
ARAD - În momentul de faţă, forţată de împrejurări, UTA nu ştie nici data în care îşi va relua pregătirile şi nici sub comanda căror antrenori.
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.