A câştigat duelul cu Viitorul Arad 1 şi ACS UTA Bătrâna Doamnă şi va reprezenta fotbalul judeţean la faza zonală a CN de juniori D (născuţi 2003). Vorbim despre CSŞ Gloria Arad, echipă care a încheiat campionatul judeţean cu o linie de clasament impresionantă: 25 victorii, trei remize, zero înfrângeri şi un golaveraj de 158-6!
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a spus că nu cunoaște regulamentul, evitând, astfel, să conteste arbitrajul la meciul cu Oțelul.
UT Arad
Arbitrii Moldoveanu și Bârsan și-au bătut joc de echipa arădeană.
Local
Evenimentul reunește instituții culturale, academice și administrative și își propune să analizeze, din perspective interdisciplinare, rolul spiritual, cultural și istoric al Sfântului Martin.
Local
Agenții economici care dețin terase pe domeniul public al municipiului sunt avertizați asupra obligațiilor ce le revin pentru a funcționa în legalitate.
Local
Polițiștii locali au lăsat, deocamdată, avertismente pentru doi agenți economici care și-au „rezervat” locurile de parcare din fața sediului, prin amplasarea de obiecte.
1
Local
Scopul principal al programului este de a sprijini participanții să înțeleagă și să valorifice interconectarea dintre producția de vin, gastronomia locală, practicile culturale și patrimoniul zonei Miniș-Măderat.
Local
Aradul va celebra marți, 21 aprilie, „Centenarul Vasile Stroescu (1926-2026)”, prin dezvelirea unui bust și organizarea unui simpozion național.