ARAD. Secţia de nataţie a Liceului cu Program Sportiv Arad a intrat în linie dreaptă cu pregătirea înotătorilor pentru Campionatele Naţionale, programate în perioada 25 - 29 martie, la Bacău.
Local
Din cauza condițiilor economice, unele firme invitate au renunțat să participe la bursă, deoarece nu mai fac angajări în această perioadă.
România
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
1
Local
Întâlnirea dintre Cecilia şi Antonio Vivaldi a dat naştere unei revoluţii sonore: „Anotimpurile”.
Local
O stație de betoane a fost construită ilegal la Bocsig, pe o fâneață pe care sunt interzise... construcțiile.
1
România
Parchetul General susține că noua lege a salarizării aduce grave atingeri statutului procurorului, astfel încât va analiza toate demersurile legale necesare pentru apărarea acestui statut.