Cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire, din 1 Decembrie 1918, zi care a devenit Sărbătoarea Naţională a României, dorim să aducem un profund şi creştinesc omagiu marelui patriot Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii noastre.
ARAD. Consorţiul Regional pentru Învăţământ şi Ocupare CRIO Vest a acordat, recent, Colegiului Particular „Vasile Goldiș” Arad, Titlul de excelență pentru aria „Parteneriate cu piaţa muncii şi comunitatea” în activitatea desfășurată pe parcursul anului școlar 2012-2013.
UVVG și Colegiul Național „Vasile Goldiș” au sărbătorit ziua de naștere a marelui patriot român Vasile Goldiș.
„Porţi deschise” la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”.
Două veşti bune de la ministrul Educaţiei şi primarul Aradului pentru Colegiul Naţional „V. Goldiş”
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
1
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
1
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.