Isabela Rabotka, vicepreședinte a Curții Naționale de Arbitraj PNL, consideră că acțiunile ministrului de Justiției dovedesc incompetență: „Este inadmisibilă modalitatea în care Guvernul României a ales să utilizeze în interes individual și de grup atributele ce-i revin și desconsideră voința a sute de mii de români.
Un avocat din Arad a fost condamnat la doi ani de închisoare, după ce i-a promis unui tâlhar graţierea contra sumei de 17.000 euro.
Parlamentarii ACL cer convocarea de urgenţă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru respingerea Legii Amnistiei şi Graţierii.
Primarul Şiculei, Aurel Radiţa, este dispus să intre în greva foamei pentru libertatea patronului echipei Steaua.
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.