Un microbuz care transporta pâine a intrat într-o autospecială de gunoi, luni dimineaţa, în jurul orei 8.00, la ieşire din Vladimirescu.
Şoferul maşinii care a provocat accidentul a rămas blocat în autoturism. A fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.
Un bărbat a ajuns la spital cu răni grave în urma unui accident rutier produs între Arad şi Timişoara.
Tânăr de 20 de ani, rănit grav după ce motocicleta pe care o conducea (fără a avea permis de conducere) a intrat frontal într-o mașină. Pe motocicletă, alături de tânărul de 20 de ani se afla și un copil de 13 ani.
ARAD. Sâmbătă seara, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Păstorului din Micălaca o mașină, marca Logan, a fost izbită din plin de un tren.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2