ARAD. Echipa de Fotbal Unificat a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protectia Copilului Arad, în parteneriat cu Colegiul National Elena Ghiba Birta, a participat la turneul Special Olympics de la Graz (Austria). Aflată la ediţia cu numărul IV, competiţia i-a găsit la final pe fotbaliştii arădeni pe locul V.
Judoka arădeni continuă seria rezultatelor remarcabile în competiţiile internaţionale.
UT Arad
Antrenorul echipei arădene nu poate pleca de la Arad fără acordul conducerii, dar el menține așa-zisul suspans.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri seară că o încetare a focului de trei zile a fost convenită cu Rusia în cadrul eforturilor Statelor Unite de a negocia sfârşitul războiului care durează de peste patru ani, transmite Reuters.
1
Local
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad organizează sâmbătă, 30 mai 2026, cu o zi înaintea Sfintei Sărbători a Rusaliilor, o excursie la Oradea.
Local
53 de primari liberali arădeni au votat sprijin pentru Bolojan și direcția PNL în cadrul Colegiului Director Județean.
1
UT Arad
UTA face presing la FCSB, doar, doar se poate mai mult decât locul 8. Abdallah, eroul arădenilor cu FK Csikszereda.
România
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Local
Anul acesta, Crucea Roşie Română marchează, pe 8 mai, 150 de ani de activitate.