LARISSA. La sfârşitul acestei săptămâni, în Grecia, are loc Campionatul Balcanic de înot rezervat juniorilor mari, cu participarea loturilor naţionale din Grecia, Turcia, Serbia, Bulgaria, Cipru, Macedonia şi România.
ATENA. La doar o săptămână după ce a oficiat în 16-imile Europa League, confruntarea dintre Napoli şi Swansea City, arbitrul arădean Ovidiu Haţegan a fost delegat de UEFA să împartă dreptatea, miercuri, în amicalul dintre Grecia şi Coreea de Sud. Pentru Haţegan este al 7-lea meci inter-ţări din carieră, ultimul fiind pe 15 octombrie anul trecut: Scoţia – Croaţia, în preliminariile pentru „mondialul” din această vară.
București. Spre surpriza tuturor, meciul tur al barajului dintre Grecia și România va fi transmis de canalul de știri România TV. În „cărți” au mai fost TVR și Antena 1, dar până la urmă, cu 250.000 de euro, postul de televiziune al lui Sebastian Ghiță a reușit să obțină drepturile exclusive pentru România.
Tricolorii au nimerit cel mai accesibil adversar la barajul pentru Campionatul Mondial din Brazilia: Grecia.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, participantă în cadrul proiectului Grundtvig „Feeling Younger by Getting Older”.
Local
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
România
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a escaladat și mai mult tensiunile cu Havana vineri, afirmând că aceasta „este următoarea” în timpul unui discurs la un forum de investiții în care a elogiat succesele militare din Venezuela, relatează dpa.
Mapamond
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat vineri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a „mințit” atunci când a susținut că Statele Unite condiționează garanțiile de securitate acordate Ucrainei de concesii teritoriale în favoarea Rusiei, relatează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP.
1
Local
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.
Local
Investiția, în valoare de 3 milioane de lei, a presupus realizarea de lucrări pentru pregătirea sălii și achiziționarea de aparatură necesară intervențiilor endoscopice.
1
Local
Compania de transport Transdara a încercat să își crească tarifele fără respectarea legii, șantajând consilierii județeni cu sistarea curselor de autobuz.
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.