GURAHONŢ. Dacă echipa de fotbal din Gurahonţ se zbate în ultimul eşalon valoric judeţean, la polul opus, găsim echipa de oină, care participă în primul eşalon.
Toţi parlamentarii arădeni au semnat memoriul deputatului Dalca privind menţinerea Judecătoriei Gurahonţ.
GURAHONŢ. Preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar Gurahonţ, protopopiatul Sebiş din Arhiepiscopia Aradului, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Crăciun-Dorel Moţ, s-au întrunit în Duminica a V-a după Rusalii în biserica cu hramul „Buna Vestire” din parohia Gurahonţ. Soborul preoţilor prezenţi a săvârşit Sfânta Taină a Maslului, la care au participat credincioşi din parohia Gurahonţ şi parohiile învecinate.
Judecătoriile din Chișineu Criș și Gurahonț, precum și Parchetele de pe lângă acestea, ar putea fi desființate. Tribunalul Arad face demersuri pentru a împiedica acest lucru.
ARAD. Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, împreună cu consilierul judeţean PSD Florin Tripa au sprijinit mai mulţi copii din Gurahonţ să ajungă în Italia, la un festival de folclor dar şi să viziteze oraşe precum Florenţa şi Veneţia.
Pompierii au stins cinci incendii, dintre care trei de vegetație uscată, iar echipajele SMURD au răspuns la 40 de solicitări.
Federația Rusă a executat, vineri dimineață, o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, un elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române decolând pentru monitorizarea situației aeriene, ca urmare a evoluției unor ținte la 31 km est de Sulina.
Internaționalul de juniori s-a înțeles cu clubul arădean până în anul 2030!
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE.
3
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
3
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
2