aradon.ro Web analytics


Local

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad
VLADIMIRESCU. Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a găzduit vineri, 31 iulie, ceremonialul militar prilejuit de avansarea în grad, la termen, a cadrelor militare din cadrul unității.

Local

Cum se poate preveni traficul de persoane
De Ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane, copii, adolescenţi şi părinţi au participat la activităţile organizate de IPJ Arad.

Local

Restricții de circulație cauzate de caniculă
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad vor fi prezenţi pe şosele pentru verificarea respectării restricţiilor.

Local

Aradul, sub Cod Portocaliu și Roșu de caniculă!
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări meteorologice privind valul de căldură persistent, canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat.

Mapamond

Spania anunță că aproape toți migranții au părăsit Ceuta
Aproape toți migranții care au ajuns în Ceuta s-au întors acum în Maroc, a afirmat ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares, declarând efectiv încheiată această criză după un aflux de cel puțin 50.000 de persoane, informează sâmbătă dpa. 3

Local

De astăzi, în Arad: călătoria cu tramvaiul, 1 leu
Salutată de majoritatea arădenilor, dar privită de unii cu neîncredere, măsura a intrat în vigoare începând de la 1 august 2026. 8

Mapamond

Nouă morți la Kiev într-un nou atac cu rachete balistice rusești
Un nou atac nocturn cu rachete balistice asupra Kievului a ucis nouă persoane, conform unui bilanț anunțat sâmbătă dimineață, în timp ce președintele Donald Trump ezită în privința autorizării Ucrainei de a produce sisteme Patriot pentru a le intercepta, transmite AFP. 2

România

Fitch a menținut ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă
Fitch a menținut vineri ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. 1

UT Arad

Toate „tunurile” pe FC Voluntari!
„Se scoate” UTA în meciul de azi, după două meciuri în care a obținut doar un punct? 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.