ARAD. Senatorul Traian Igaş a declarat că PDL a decis, cu sprijinul PNL, inițierea unei comisii de anchetă parlamentară privind „escrocheria certificatelor verzi” facturate de două ori românilor în anul 2012.
Prim-vicepreşedintele PDL Arad acuză Guvernul că dirijează discreţionar banii pe criterii politice.
Bucureşti. O arădeancă ar putea ajunge în Guvernul Ponta, dacă partidul din care face parte (PPDD) ar intra la guvernare alături de PSD. Simonei Man, preşedintele partidului, i-ar putea reveni postul de ministru pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.
Guvernul Ponta negociază cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) reducerea CAS cu 5%
ARAD. Au fost alocaţi bani pentru şase localităţi din judeţul Arad. E vorba de localităţile: Bârzava, Dieci, Fîntânele, Ghioroc, Săvârşin şi Moneasa care au primit fonduri pentru demararea lucrărilor în localităţi.
Local
Cele mai multe, 162, au fost depuse la proba de Limba și literatura română. Alte 79 de contestații au fost înregistrate la Matematică, iar șase la Limba și literatura maternă.
Mapamond
Statele europene membre ale NATO și Canada se vor angaja la summitul Alianței săptămâna viitoare să ofere Ucrainei până la sfârșitul acestui an un ajutor militar de 70 de miliarde de euro și din nou aceeași sumă anul viitor, așadar 140 de miliarde de euro, au declarat vineri surse diplomatice citate de agențiile AFP și dpa.
Local
Transportatorii, atât cei de mărfuri cât și de persoane, au fost vizați de controalele ITM.
Local
Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad și totodată președintele CJA, a prezentat bilanțul celor zece ani de investiții în modernizarea Spitalului Județean Arad.
3
ARADON Sport local
TG. JIU. Două echipe arădene, ACS Ergad B&B și FC Pletl, au fost prezente la Campionatul Național de Minifotbal. Din păcate, drumul lor s-a oprit în faza grupelor.
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean caută să rezolve problemele de efectiv ale grupării fotbalistice de Liga 3, Unirea Sântana, până la reluarea pregătirilor pentru noul sezon. Astfel, în aceste zile, trei jucători au bătut palma cu echipa din Sântana.
România
Ministerul Apărării Naționale a informat că omologii din Ucraina au transmis că incidentul din Portul Constanța din 5 iunie a fost unul „izolat”, cauzat „cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse”.
5
ARADON Sport local
ARAD. AJF Arad anunţă că a dat drumul înscrierilor pentru participarea în sezonul 2026-2027 în primele două eşaloane ale fotbalului judeţean, Liga 4 şi Liga 5.