ARAD. Un număr de 33 de goluri au reușit handbaliștii arădeni în jocul susținut, miercuri, pe teren propriu, în fața echipei HC Covaci, în cadrul CN de juniori I.
ARAD. Partida dintre LPS Arad și HC Novaci, din CN de handbal al juniorilor I, se joacă în devans, miercuri, începând cu ora 15.00, la sala UAV.
DR. TURNU SEVERIN. Handbaliștii arădeni au cedat cu scorul de 36-29 (14-15) în jocul susținut la Dr. Tr. Severin, în etapa din week-end a Campionatului Național de juniori I.
REȘIȚA. Un număr de 20 de goluri au marcat handbaliștii de la LPS Arad în deplasarea susținută pe terenul liderului CN de juniori I seria vestică, Liceul „T. Vuia” Reșița, pierdută cu scorul de 20-42 (9-22). De remarcat că și în runda precedentă, arădenii au încasat 42 de goluri, de la LPS Tg. Jiu, formație care s-a impus, la Arad, cu scorul de 42-30.
ARAD. Singura echipă de handbal din Arad, care participă în întrecerile organizate de FR de Handbal, va susține, sâmbătă, primul meci pe propriul teren în CN de juniori I, adversară fiind formația LPS Tg. Jiu.
ARADON Sport local
Arădencele s-au desprins la 15 puncte la prima pauză și s-au menținut la conducere.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP.
Local
E vorba de patru cetăţeni din Sri Lanka care au fost descoperiţi în trafic, de poliţiştii de frontieră.
România
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, urmând ca audierile și votul în plen să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Local
Doi tineri de 21 şi 23 de ani sunt cercetaţi pentru că ar fi procurat, deţinut şi vândut în mod repetat, în municipiu, diferite tipuri de droguri.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
2