Liga aleşilor PDL se va plânge instituţiilor europene de discriminarea persoanelor cu handicap din judeţ.
Dacă Guvernul nu va aloca bani pentru indemnizaţiile persoanelor cu handicap, Primăria promite că va face ea acest lucru luni.
Viceprimarul comunei îi impută primarului Selegean situaţia salariilor angajaţilor şi neplata indemnizaţiilor pentru însoţitorii persoanelor cu handicap.
Umilinţa la care sunt supuşi, zi de zi, asistenţii persoanelor cu handicap pare că nu se mai sfârşeşte.
ARAD. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad atenţionează persoanel cu handicap care au termen de revizuire până la sfârşitul acestui an: vineri, 20 decembrie 2013, va avea loc ultima şedinţă din acest an a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
16
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.