aradon.ro Web analytics


ARAD - Toţi operatorii economici ce desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar veterinar au obligaţia să se înregistreze la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad. Inregistrare

ARAD - Cartierul Vlaicu ar putea fi primul care să beneficieze de hărţi ale Aradului, montate în locuri publice (mai ales în staţiile de tramvai).

ARAD - Primăria a propus şi, se pare, consilierii au acceptat ca noile cartiere care se vor ridica în oraş să fie introduse din prima în zona B de impozitare, când vine vorba de taxele şi impozitele locale.

ARAD - Profesorii din judetul Arad au asigurate salariile doar pâna în luna octombrie. Faptul a fost recunoscut saptamâna trecuta chiar si de presedintele Consiliului Judetean Arad, Iosif Matula, la momentul la care a prezentat rectificarea de buget propusa de institutie.
ARAD - În anul şcolar 2005-2006 şapte grupuri şcolare din municipiu şi din judeţ au depus proiecte în cadrul programului Leonardo da Vinci, alte două proiecte fiind propuse de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, respectiv Casa Corpului Didactic Arad.

Local

FOTO | Campionii roboților: trei echipe din Arad merg la naționala de robotică
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.

Mapamond

Serghei Lavrov nu vede niciun motiv de entuziasm cu privire la presiunea exercitată de Trump asupra Europei și Ucrainei
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.

Local

92 de ani de la moartea lui Vasile Goldiș
Pe 10 februarie 1934 murea, la Arad, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul. La înmormântarea sa au participat aproximativ 20 de mii de persoane.

România

Transparency International: România rămâne printre ultimele trei state din UE în clasamentul Indicelui de Percepție a Corupției
Corupția se agravează la nivel global, inclusiv în democrațiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, arată Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2025, lansat marți de Transparency International.

Mapamond

Tot mai mulți germani consideră SUA drept o amenințare pentru pacea mondială (sondaj)
Două treimi dintre germani consideră că SUA vor fi o amenințare majoră pentru pacea mondială în următorii ani, indică un sondaj de opinie realizat de Institutul Allensbach, relatează marți DPA.

ARADON Sport local

FCC UAV încheie sezonul regulat acasă, cu CSU Brașov
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.

România

Grevă de avertisment în peste 1.300 de primării din țară, între orele 10:00 și 12:00
Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan. 1

România

Resturi metalice de la un aparat de zbor neidentificat, găsite pe plajă în stațiunea Mamaia
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă. 2

Mapamond

Studiu: Băuturile cu cofeină ar putea contribui la protejarea creierului
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.