Nu doar patru primării din judeţ au mărit salariile angajaţilor. În materialul „Salarii mărite în primării”, publicat în ziarul de ieri a apărut informaţia că primăria din Hămaş se află pe lista celor care nu au crescut veniturile angajaţilor cu procentul de 12 la sută, maximul impus de Guvern.
HĂȘMAȘ. Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Hășmaș a fost dat dispărut de la domiciliu. Gheorghe Rechisan a dispărut de acasă în 15 iunie. Familia acestuia susţine că în dimineaţa de 15 iunie, bărbatul a plecat de la domiciliu şi de atunci nu s-a putut lua legătura cu el.
România
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat.
Mapamond
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE.
Local
Companiile arădene au fost premiate pentru rezultate financiare obținute în anul 2025 în cadrul Topului Firmelor organizat de către Camera de Comerț Arad.
UT Arad
Câteva cifre interesante ale duelului din această seară, de la Mioveni. Repetă Marius Coman ultima ispravă?
Mapamond
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de „Cuibul Vulturului”, transmite AFP.
Mapamond
EANA, WAN-IFRA și asociațiile editorilor germani avertizează că noile condiții comerciale ale Meta, revizuite la 16 octombrie, ar putea permite colectarea automată a conținutului de pe site-urile publicațiilor, inclusiv a materialelor care nu sunt distribuite pe platformele companiei, cu posibile consecințe pentru întregul ecosistem media. Organizațiile cer respectarea drepturilor de autor prin garanții contractuale și un cadru în care utilizarea conținutului jurnalistic să se facă pe baza acordului publicațiilor și cu remunerarea acestora, fără ca instituțiile media să fie obligate să aleagă între protejarea propriului conținut și accesul la public.
Local
Penitenciarul Arad a organizat prima bursă a locurilor de muncă pentru deținuții care urmează să fie liberați din închisoare.
1
Local
Organizatorii Incubatorului de Comunități îi provoacă pe arădeni să vină cu idei și proiecte pentru cartierele lor.
1